de webadmin | iun. 26, 2016 | Articole |
Se spune despre răbdare că este o virtute, o îmbinare a tuturor virtuților pentru că fără ea, niciuna dintre virtuți nu stă, nu se manifestă.La un moment dat în destinul nostru, fără să știm, fără să ne dorim, răbdarea devine o componentă a vieții noastre. Nu o recunoaștem la început și asta pentru că o confundăm cu disperarea de a vrea ceva, pe cineva, de a fi iubiți, de a fi doriți, o confundăm cu orgoliul, cu frica de respingere, cu atașamentul de oameni, de lucruri, ba chiar cu lipsa stimei de sine. De fapt, în viața noastră a apărut ceva sau cineva, mai degrabă ,cineva care a ajuns la sufletul nostru, cineva căruia i-am văzut și i-am simțit sufletul dezgolit, cineva care a activat răbdarea din noi pentru că, poate, știe că lucrurile bune se întâmplă celor care știu să aștepte.Răbdarea nu este despre a aștepta ci despre a aștepta cu o atitudine potrivită, despre a-l înțelege pe celălalt și drumul pe care trebuie să-l parcurgă, despre a te purta cu celălalt cu sensibilitate, despre a depăși momentele de frustrare, despre a trece peste orgoliu, despre a-ți transformă lacrimile în putere și înțelepciune.Indiferent de ceea ce ne rezervă viitorul, trebuie să vedem în răbdare creșterea spirituală, o șansa primită și pentru cel așteptat și pentru cel care așteaptă, un izvor de încredere, de speranța, recunoștință și iubire
de webadmin | iun. 26, 2016 | Articole |
… nu e vorba despre a fi mai bun sau mai puțin bun și de a merita mai mult sau mai puțin din ce au ceilalți de oferit! E vorba despre afinitate, despre rezonanță între oameni și depinde pe ce anume rezonezi cu celălalt și ce e important pentru fiecare om, ce-l face să se simtă bine! Unii vedem și înțelegem mai mult, alții mai puțin, alții deloc și cu toții, mai mult sau mai puțin și sub diverse forme, vrem confirmări, validări de la ceilalți că am contat, contăm și vom conta … și ca la orice joc, dacă putem să-i zicem așa, un joc absurd al sorții, funcție de numărul de puncte primite, suntem învinși și învingători, nu mai buni și mai puțin buni! Învingătorul se bucură și își sărbătorește succesul, e alfa și omega, iar învinsul , ca să nu tacă, zice că jocul e important și se întreabă de ce nu e învingător și ce trebuie să învețe din asta… și inevitabil, gândul că a fost mai puțin bun, un pic, un pic, o milisecundă, tot îi trece prin cap!Învingătorul ascunde un învins în umbra bucuriei sale, învinsul ascunde, în speranța sa, un învingător…
de webadmin | iun. 26, 2016 | Articole |
Cât de mult contează aparențele? Cât timp pierdem pentru a întreține o anumită imagine considerată etalon de către societate? De unde vin limitările care determină acest comportament robotizat și superficial și ce speră oamenii să obțină?
Cu toții ne dorim să ne simțim iubiți, apreciați și acceptați de ceilalți și cu toții, în timp, dezvoltăm un sistem defensiv pentru a ne proteja să nu fim răniți și uneori, poate că mascăm toate aceste dorințe.Le punem masca superficialității și a menținerii unor aparențe pe care le considerăm importante pentru ceilalți și care, astfel, ne valideaza o valoare aparentă.Uităm că autenticitatea și frumusețea vin din sufletul nostru, din interiorul nostru, din lecțiile de viață învățate și neînvățate, din rănile, cicatricile și bucuriile noastre, din tot ceea ce ne-a făcut ceea ce suntem azi și asumându-ne ceea ce suntem cu bune și cu mai puțin bune! Și uităm că limitările și autolimitarile sunt doar o cale de a nu ne bucura din plin de viață și de a nu avea viața minunată hărăzita de Dumnezeu! Să luăm aminte ce spunea Michelangelo,
Viața este darul lui Dumnezeu pentru noi, modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu!
de webadmin | iun. 26, 2016 | Articole |
Să poți dărui celorlalți parte din sufletul tău, să reverși căldură umană asupra lor, să poți dărui fără a cere în schimb, fără a avea așteptări, este un lucru minunat. Este minunat pentru cel care dăruiește, pentru că asta înseamnă că are curaj, curajul de a dărui în pofida fricii de a fi rănit.Egoismul este un mod de apărare dar și unul de a ne bloca drumul spre evoluție, spre mai bine, de a nu înțelege că existând doar în noi, ne refuzăm șansa de ne descoperi prin ochii celorlalți, de a fi iubiți, de a ne vindeca rănile. E drept că suferința face parte din viață și că mulți dintre noi am fost răniți de cei cărora le-am dăruit parte din inima noastră , dar suferința trebuie transformată în lecție de viață, de iubire de viață, trebuie să înțelegem că oamenii care ne-au rănit, de fapt, s-au rănit pe ei înșiși, din cauza blocajelor, fricilor lor și nu trebuie să perpetuăm un asemenea comportament și nici să ne înrăim și să-i pedepsim pe cei care ne-au rănit prin cei ce ne dăruiesc parte din sufletul lor, viață este prea scurtă pentru a ne refuză șansa de a o trăi așa cum trebuie. A te dărui fără să ceri ci doar pentru că poți nu înseamnă a fi fraier, înseamnă putere, înseamnă încredere, înseamnă că ai descoperit parte din misterul și adevărata frumusețe a vieții!
de webadmin | iun. 26, 2016 | Articole |
Curajul înseamnă rezistenţa la frică, stăpânirea fricii, nicidecum absenţa fricii.
Mark Twain.
Curajul înseamnă să credem în noi înșine, să știm că merităm tot ce e mai frumos și să ne învingem frica ce ne blochează accesul la potenţialul nostru, la minunăţia din noi. A avea curaj înseamnă a învăţa să fim noi înșine, să ieșim din automatism, din scenariile de viață, din programările sociale, să gândim profund și nu superficial, să punem preţ nu pe imaginea de sine considerată a fi etalon de valoare, ci să ne construim o imagine de sine autentică a cărei fundaţie este stima de sine.Oamenii care ne iubesc vor fi aceia care ne vor susţine să ne găsim calea, speranţa, curajul și ne vor iubi pentru ceea ce suntem cu adevărat și asta pentru că ei la rândul lor sunt dintre cei curajoși, dintre cei care au stăpânit frica.Iar ceilalţi care nu au învăţat să reziste fricii, fie vor alege să rămână supușii ei, fie vom fi pentru ei exemplul curajului.Curaj!
Comentarii recente