); ga('require', 'displayfeatures'); ga('send', 'pageview');
La multi ani, 2020!

La multi ani, 2020!

Anul  2020 se apropie cu pasi repezi.Un nou an, un nou deceniu sta sa inceapa. E timpul pentru un nou inceput, pentru planuri noi si pentru continuarea celor vechi, e timpul pentru speranta, e timpul pentru curaj, e timpul pentru indrazneala. Realizarea unui plan este  precum linia orizontului, avem impresia ca e atat de aproape  de noi, ca  cerul se uneste cu pamantul si, totusi, pe masura ce ne apropiem, acest orizont inselator se indeparteaza. Deopotriva, fiecare dintre noi, fie  in plan social, personal, spiritual sau profesional ne propunem sa ajungem intr-un anumit punct . Ajunsi in punctul respectiv, de cele mai multe ori , constatam ca  urmeaza o alta etapa. Si alta etapa . Si tot asa. Viata noastra este un lung sir de secvente, de etape, de noi inceputuri.In fiecare zi a vietii noastre  avem sperante, asteptari, dezamagiri, oportunitati, ceva se sfarseste pentru a putea incepe altceva.

In fiecare zi, invatam ceva nou si redescoperim frumusetea vietii si bucuria de a trai. Spre sfarsitul unui an, cei mai multi dintre noi  facem bilantul anului ce a trecut, eventual in comparatie cu ceea ce ne-am propus la inceputul acestuia si ne facem alte planuri pentru anul care bate la usa. Pe alocuri reusim, uneori esuam, alteori viata are alte planuri noi. Toate acestea  sunt instrumente  care ne aduc mai aproape de scopul vietii, acela de a ne afla menirea, de a ne gasi implinirea.Sa avem speranta si convingerea ca  anul 2020 ne va aduce  tuturor sanatate, inspiratie, dragoste,implinire, oameni minunati si  ne va face mai buni! La multi ani binecuvantati,frumosi si sanatosi!

Investeste in Sanatate! Investeste in Tine!

Agenda Farmacistului, agenda pentru minte si suflet

Agenda Farmacistului, agenda pentru minte si suflet

Saptamana aceasta am avut bucuria si onoarea de a fi parte a unui eveniment unic, inspirational si inovator  in comunitatea   farmaceutica: lansarea „Agendei inspirationale a profesionistului din sanatate- Agenda Farmacistului”. Profesia de farmacist este una nobila si dateaza din vremuri indepartate.Secole la rand, farmacistii alaturi de medici au fost alaturi de oameni sfatuindu-i, preparandu-le potiuni, supraveghindu-le tratamentele.Vremurile s-au schimbat, industria si tehnologia au avansat, au aparut medicamente care au schimbat soarta omenirii si au crescut speranta de viata a oamenilor si in aceasta lume in continua schimbare, farmacistul se confrunta cu o lipsa de motivatie, de perspectiva si de curaj.Profesia de farmacist are nevoie sa straluceasca din nou! In ultimii ani, motivatia a fost considerata un factor cheie in succesul personal si profesional al fiecaruia.Si cum motivatia incepe mai intai in plan personal pentru ca atunci cand omul evolueaza, profesionistul exceleaza,  Dr Farmacist Roxana Gavriloaia a conceput  „Agenda inspirationala a profesionistului din sanatate- Agenda Farmacistului”, o agenda pentru minte si suflet. https://www.facebook.com/agendafarmacistului/

Creata de farmacisti pentru farmacisti ,”Agenda Farmacistului”  este o abordare inovativa pentru profesionistul de sanatate, impletind cu succes cele doua aspecte ale vietii: partea profesionala si partea personala. Este un instrument de conectare, este calea invizibila care transforma intentia in realitate, imbinand utilul cu placutul , agenda ofera oportunitatea de a deschide usile necunoscutului, de a deschide inima si mintea deopotriva.Daca ar fi sa numim doar trei caracteristici ale „Agendei Farmacistului” acestea ar fi :super-adaptabila, poate fi folosita oricand si de oricine, super-usor de folosit pentru setat si urmarit obiective si este super-inspirationala, continand desene si citate inspirationale, precum si personalitati care inspira.Designul sau este unul placut, are 198 de pagini, coperta Hardcover si  dimensiuni de 15 x 21cm. „Agenda Farmacistului” este mai mult decat o agenda, este un cufar de idei, o combinatie perfecta intre o agenda zilnica, un instrument pentru cresterea productivitatii si o sursa zilnica de inspiratie, conectarea cu propria persoana si un moment de relaxare.

“Te provoc sa descoperi carari noi si sa descoperi partea nevazuta a profesiei tale, sa explorezi directii mai puțin cunoscute pe care să le faci posibile prin ceea ce esti tu – o persoană unica si speciala. Ai incredere în ceea ce iti ofera necunoscutul, caci este plin de posibilitati” – Dr. Farm. Roxana Gavriloaia

Investeste in Sanatate! Investeste in Tine!

 

Donează sânge, donează viață!

Donează sânge, donează viață!

În fiecare an, la 14 iunie, tări din intreaga lume sărbătoresc Ziua mondiala a donatorului de sânge. Această zi este un prilej pentru a aduce un omagiu donatorilor voluntari și pentru a crește gradul de conștientizare a nevoii de donații constante de sânge in condiții de siguranță. Prima zi mondială a donatorului de sânge s-a sărbătorit în anul 2004 la Johannesburg, Africa de Sud.Această zi a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății ca un omagiu în cinstea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1930 pentru descoperirea și clasificarea grupelor de sânge după  sistemul ABO.Născut acum 150 de ani pe 14 ani, datorită lui transfuziile de sânge, salvatoare de vieți au devenit astăzi practici medicale de rutină.Conform statisticilor, sub  2% dintre români donează sânge, pe când în Danemarca, procentul donatorilor voluntari este de 10%, în UK 9%, în Germania și Franța 6%, în Italia și Ungaria 4%.

Aproximativ unul din 10 pacienți internați în secțiile de chirurgie, hematologie, oncologie, ginecologie,obstretica, traumotologie au nevoie de o transfuzie.Suntem oameni și stă în voința și puterea noastră să îi ajutăm pe ceilalți, iar cu o singură donare poți salva trei vieți.  Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

  • Să fi cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii Europene cu reşedinţa în România
  • Să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
  • Să ai greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100kg femeile şi 60 – 110kg bărbaţii
  • Tensiune arterială sistolică să fie între 10 şi 18mmH
  • Să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale
  • Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală
  • Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării
  • Să nu ai/să nu fi avut următoarele:
  • Afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni ale sistemului nervos central, boli profesionale
  • Tendinţa patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal,
  • Afecţiuni ale tractului genitourinary, afecţiuni hematologice, afecţiuni renale
  • Afecţiuni metabolice şi endocrine, afecţiuni ale sistemului respirator, alergii
  • Afecţiuni reumatologice şi imunologice, afecţiuni dermatologice, intervenţii chirurigicale
  • Boli infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne
  • Encefalopatie spongiforma transmisibilă

Învestește în Sănătate! Învestește în Tine!

Ochii, poartă către viață, poartă către suflet

Ochii, poartă către viață, poartă către suflet

Oamenii  au dorit dintotdeauna să  fie priviți în ochi și să îi privească  pe ceilalți în ochi .Oamenii s-au bucurat dintotdeauna când au surprins cu privirea  viața cu toată frumusețea  și complexitatea ei.Pentru că ne dorim cu toții să avem ochi sănătoși , iată cum ne putem îngriji de această comoară:

  • consultațiile de  prevenție  la medicul  oftamolog  previn îmbolnăvirile ochiului;
  • păstrarea distanțelor  corecte în fața calculatorului și a televizorului și efectuarea de pauze regulate în cazul expunerii;
  • protejarea ochilor cu ochelari cu filtru  UV;
  • renunțarea la fumat, evitarea unui mediu  poluat;
  • protejarea sănătății ochiului din interior: consum de 2l de apa pe zi, dietă bazată pe  grăsimi esențiale omega3, zinc, luteină, vitamină C , vitamină E.

Ochi sănătoși, viață frumoasă!

Investește in Sănătate! Invetește in Tine!

Cancerul de col uterin poate fi prevenit, alege sa traiesti!

Cancerul de col uterin poate fi prevenit, alege sa traiesti!

Denumirea generica de cancer acopera peste 200 de afectiuni caracterizate prin cresterea si diferentierea necontrolata a celulelor.In fiecare an in intreaga lume se inregistreaza sapte milioane de cazuri noi de cancer.Se estimeaza ca decesele provocate de cancer vor deveni principala cauza de deces in tarile industrializate , incidenta (numarul de cazuri noi pe un interval de timp) si prevalenta ( numarul total de cazuri) acestei afectiuni fiind in crestere.In Romania nu exista un registru national de cancer, insa se estimeaza ca sunt aproximativ 1 milion de bolnavi de cancer . Din nefericire, ocupam locul I in UE la incidenta cancerului de col uterin . Statisticile arata ca se depisteaza anual peste 4000 de femei cu cancer de col uterin si peste 2000 de femei mor in fiecare an din cauza acestei boli care este prima cauza de mortalitate  a femeilor din grupa de varsta 15-44 de ani .

  • Ce este cancerul de col uterin?

Reprezinta inmultirea anormala si necontrolata a celulelor ce acopera colul uterin.Spre deosebire de alte cancere, aceasta forma se dezvolta  lent trecand prin stadiul de leziune precanceroasa, ceea ce inseamna ca descoperite si tratate in forme incipiente, aceste leziuni se pot vindeca complet.

  • Ce cauzeaza cancerul de col uterin?

Specialistii au stabilit ca exista mai multe cauze care pot duce la aparitia cancerului de col uterin.Dintre acestea, cea mai frecventa cauza este virusul uman Papilloma (HPV).Infectia cu HPV nu presupune implicit ca persoana afectata va dezvolta cancer de col uterin.Majoritatea infectiilor sunt tranzitorii si se vindeca de la sine in doi ani. Aproape fiecare persoana activa sexual este afectata cel putin o data in viata sa.

  • Care sunt factorii de risc ai cancerului de col uterin?

Pe langa infectia persistenta cu virusul HPV, urmatorii factori mai pot creste riscul aparitiei cancerului de col uterin:

  1. Infectia cu HIV, virusul care provoaca SIDA
  2. Infectia cu Chlamidia , o infectie cu transmitere sexuala
  3. Istoricul familial de cancer de col uterin
  4. O viata sexuala inceputa mult prea devreme si o sarcina la o varsta tanara
  5. Sarcinile multiple
  6. Utilizarea indelungata a contraceptivelor
  7. O dieta saraca in fructe si legume
  8. Obezitatea
  9. Fumatul
  • Se poate preveni cancerul de col uterin?

DA, cancerul de col uterin poate fi prevenit si depistat precoce.Exista doua metode de prevenire a acestei maladii :

  1.   Efectuarea periodica a testului Babes-Papanicolau care permite depistarea leziunilor precanceroase si a cancerului de col uterin in stadii incipiente.Screeningul citologic la un interval de 3 ani ar reduce cu 90,8% incidenta cumulata a cancerului de col uterin.La recomandarea medicului se poate realiza si testul HPV care se efectueaza pentru a depista infectia cu HPV si a determina genotipul de HPV.
  2. Vaccinarea anti-HPV.In Romania vaccinarea anti-HPV este inclusa in Calendarul National de Imunizare pentru fetele din grupa de varsta 11-14 ani.Vaccinarea se realizeaza la solicitarea parintilor sau a reprezentantilor legali care pot formula o cerere catre medicul de familie.Dat fiind faptul ca vaccinurile HPV nu protejeaza impotriva tuturor tulpinilor cu risc cancerigen, testul Babes-Papanicolau este recomandat in continuare femeilor vaccinate.

Cancerul de col uterin diagnosticat din timp poate fi tratat! Vizita la ginecolog si testul Babes-Papanicolau salveaza vieti! Alege sa traiesti!

Investeste in Sanatate! Investeste in Tine!