); ga('require', 'displayfeatures'); ga('send', 'pageview');
Cum se transmite tuberculoza ?

Cum se transmite tuberculoza ?

Tuberculoza se transmite pe cale aeriana de la bolnavul de tuberculoza pulmonara infectioasa care nu a inceput tratamentul.El tuseste si raspandeste bacilii atunci cand stranuta, scuipa sau vorbeste. Cei mai afectati sunt cei din anturajul bolnavului, familia, prietenii si colegii de serviciu. Copiii, asemenea adultilor pot fi afectati cu tuberculoza prin inspirarea aerului infectat cu micobacteria tuberculozei. Calea de transmitere este deci, aeriana, nu prin mancare, maini murdare sau haine, cei din jur inhaleaza bacilii si se infecteaza, fara sa se imbolnaveasca.De fapt, in plamanii lor, bacilii sunt inconjurati de o bariera de protectie care ii impiedica sa se dezvolte.Infectia cu bacilul Koch nu inseamna neaparat imbolnavire de tuberculoza.Persoanele care se infecteaza au doua posibilitati, fie sa ramana infectate – tuberculoza latenta sau sa treaca de la stadiul de infectie la cel de boala activa- tuberculoza. Cand imunitatea organismului scade in diverse situatii , precum prea multa oboseala, cure de slabire, stres, alcoolism, bacilul se trezeste si incepe sa se inmulteasca, aparand boala.Tuberculoza este o „bomba cu efect intarziat”, intervalul intre infectie si imbolnavire fiind imposibil de precizat.Aproximativ o treime din populatia lumii este infectata cu tuberculoza asimptomatica si nu transmite infectia celor din jur.

Exista viata dupa tuberculoza! Investeste in Sanatate

De ce este vitamina C importanta pentru sanatate ?

De ce este vitamina C importanta pentru sanatate ?

Este oare cineva care sa nu fi luat vreodata vitamina C? Daca ar fi un concurs de popularitate al vitaminelor si mineralelor, mai mult ca sigur ca vitamina C ar iesi castigatoare. De fapt, noi toti iesim castigatori consumand aceasta vitamina. Popularitatea sa se datoreaza nenumaratelor sale implicatii in mentinerea sanatatatii si vigorii organismului.Numita si vitamina antiscorbutica, vitamina C este o vitamina hidrosolubila  care nu este sintetizata la om, provenind doar din aport exogen.Conform literaturii de specialitate, necesarul zilnic recomandat de vitamina C este :

  • Copiii pana la 1 an: 30-35mg
  • Copii 1-10 ani : 40-45mg
  • Barbati : 50-60mg
  • Femei : 60mg
  • Femei insarcinate : 70mg
  • Femei care alapteaza : 90-95mg

Iarna, mai mult ca oricand, vitamina C este cautata de toti cei care vor sa se intareasca in fata  valului de raceli si viroze. Rolurile multiple ale acestei vitamine o fac un aliat de nadejde. Iata care sunt cele mai importante :

  • Rol in procesele de aparare imuna
  • Are efect antioxidant, interactionand cu radicalii liberi si transformandu-i in molecule netoxice si prevenind imbatranirea organismului
  • Regenereaza vitamina E antioxidanta in membrane
  • Favorizeaza absorbitia fierului si favorizeaza formarea depozitelor de fier
  • Favorizeaza depunerea calciului in oase
  • Stimuleaza productia de colagen, accelerand vindecarea ranilor
  • Protejeaza impotriva stresului
  • Avand rol antioxidant si antihistaminic, imbunatateste functionarea plamanilor si cailor respiratorii, combatand astmul si alergiile
  • Ajuta la dilatarea vaselor de sange
  • Previne afectiunile cardiace

Un numar considerabil de legume si fructe sunt surse importante de vitamina C. Dintre legumele cu continut ridicat de vitamina C sunt de mentionat urmatoarele : ardeii iuti, ardeiul rosu,patrunjelul, spanacul, broccoli, varza de Bruxelles, conopida, usturoiul, morcovii, sparanghelul.Fructele care se remarca printr-un continut bogat in vitamina C sunt :kiwi, papaya, guava, citricile, coacazele negre, mango, zmeura, strugurii, capsunile.

Investeste in Sanatate! Investeste in Tine!

 

7 beneficii sanatoase ale schiului

7 beneficii sanatoase ale schiului

Mult prea adesea iarna inseamna doar hibernare, o lipsa a dorintei de a iesi, de a face lucruri.Soarele este tot mai putin prezent, zilele sunt tot mai scurte si reci, entuziasmul de a face lucruri este si el in scadere.Parca ne simtim fara energie, fara vlaga. Pentru a avea mai multa energie, pentru a ne simti bine in corpul nostru si pentru a putea fi productivi, avem nevoie sa facem miscare, sa facem sport. Este iarna, un anotimp care, prin prezenta zapezii aduce multa bucurie copiilor, insa poate aduce si adultilor pasionati de sporturile de iarna.Originile sporturilor de iarna sunt, fara indoiala , utilitare. Treptat, acestea au devenit si modalitati de petrecere a timpului liber, ceea ce e de inteles daca ne gandim la frumoasele peisaje montane de iarna.Intre sporturile de iarna, schiul castiga tot mai multi fani, mici si mari.Se spune ca  primul schior a fost o femeie,  Skade , zeita nordica a frumusetii si a dragostei, iar ea, in mod clar, a inzestrat  acest sport cu multe beneficii pentru sanatate.Daca veti lua in considerare acest top 7 beneficii ale acestui sport, exista suficiente motive pentru a va pregati pentru o binemeritata vacanta .

1.Aerul curat si sanatos de munte.Dintotdeauna medicii au prescris aerul de munte ca si remediu natural pentru astmul bronsic si pentru alte boli respiratorii . Aerul proaspat al muntelui este lipsit de poluarea urbana si de vaporii toxici cu care ne-am obisnuit in marele orase.Pentru persoanele care sufera de alergii sau probleme respiratorii , o vacanta la schi are beneficii semnificative.

2.Imbunatatirea sanatatii aparatului cardiovascular.Combinatia intre altitudinea ridicata si frecventa cardiaca ridicata va imbunatati sanatatea aparatului cardiovascular .Cu o frecventa cardiaca ridicata, in corp va creste circulatia sangelui, ceea ce va determina muschii sa atraga mai mult sange si oxigen si astfel se vor arde mai multe calorii intr-un timp cat mai rapid.

3.Sanatate pentru sistemul muscular si cresterea flexibilitatii. Schiul este unul din putinele sporturi care pun in miscare toti muschii, oferindu-va un antrenament total.Fie ca va stabilizati pozitia de schi, va aplecati, va intoarceti ,sariti sau schiati efectiv, muschii dumneavoastra sunt mobilizati rand pe rand.De fiecare data cand iesiti pe partie, muschii sunt lucrati si intariti.

4.Acces la vitamina D, vitamina soarelui.Chiar daca temperaturile nu sunt generoase, inaltimile statiunilor de schi va garanteaza mai multe zile insorite decat inaltimile joase.Acest lucru este minunat caci va permite accesul la doza importanta de vitamina D care va va stimula imunitatea si imbunatati starea generala de sanatate

5.Schiul combate depresia si stresul. Datorita endorfinelor pe care corpul le elibereaza in timpul exercitiilor fizice, orice activitate fizica imbunatateste starea de spirit.Cu endorfinele la maxim, corpul si mintea vor fi mai bine echipate pentru a lupta impotriva stresului si a depresiei.

6.Somn linistitor si revigorant.Datorita faptului ca veti face miscare  mai toata ziua , in mod garantat la sfarsitul zilei veti fi obositi.Stres redus, exercitii fizice, endorfine eliberate , toate acestea va vor ajuta sa va controlati somnul, sa va odihniti mai bine si sa reveniti din vacanta mai odihniti, mai refacuti si intineriti.

7.Schiul ajuta la mentinerea unei greutati normale .Potrivit expertilor in fitness, intr-o vacanta de schi puteti pierde pana la 5kg, adica mult mai bine decat in cateva sesiuni transpirate in sala de gimnastica.

Investeste in Sanatate!Investeste in Tine!

Sa ne bucuram in mod sanatos de soare!

Sa ne bucuram in mod sanatos de soare!

A venit vara, anotimpul vacantelor, al distractiei, al caldurii , guvernat de stapanul luminii :Soarele. Este vreme de plimbare, de rasfat, de odihna, de lenevit la soare. Oricat de mult ne-ar place sa ne bucuram de vara si de soare, sa nu uitam ca, precum orice stapan, poate fi bun, dar si rau. Lumina solara este energie vie care se propaga prin intermediul undelor electromagnetice cunoscute si  ca radiatii ultraviolete si care sunt principala noastra sursa de caldura. Este bine cunoscut faptul ca in ultimii ani , soarele a devenit tot mai puternic si mai agresiv pentru sanatatea noastra. Inainte de a-i aduce acuze Mariei sale, Soarele, dincolo de lumina ce ne-o aduce, nu putem sa nu-i evidentiem meritele pentru sanatate :

  • rol in sinteza vitaminei D, ” vitamina Soarelui „; cand razele sale ne ating pielea, corpul nostru produce vitamina D, a carei prezenta este indispensabila pentru depozitarea calciului in oase , prevenind astfel osteoporoza ;
  • grabeste vindecarea acneei, inlatura micozele, atenueaza eczemele cutanate si psoriazisul ;
  • ne face mai fericiti prin stimularea secretiei de endorfine, raspunzatoare de starea noastra de spirit;

Insa, precum in orice alt aspect al vietii noastre si expunerea la soare este recomandat a se face cumpatat si respectand cateva reguli sanatoase :

  • expunerea sa se faca rational, progresiv si cu utilizarea cremelor de protectie cu factor ridicat; se recomanda creme cu textura usoara si absorbtie rapida in piele, pentru o piele usor maslinie fiind indicate cele cu factor SPF 30, iar pentru cei cu piele deschisa cele cu factor SPF 50 si SPF 50+;
  • evitati sa va expuneti intre orele 10-17, caci in acest interval orar , nicio crema nu va poate proteja ;
  • dincolo de un aspect chic, ochelarii de soare cu protectie UV, sepcile, palariile va vor apara de efectele nocive ale soarelui ;
  • purtati haine confectionate din fibre naturale si in culori deschise ;
  • hidratati-va intensiv, nu uitati sa consumati cel putin 2 litri de apa pe zi ;

Investeste in Sanatate! Investeste in Tine!